prima cafea

preț - din partea casei

prima discuție este întotdeauna gratuită.

ne bucurăm să cunoaștem colegii de breaslă și să vedem cum putem să lucrăm împreună.

credem cu tărie în comunitate și parteneriat.

audit de brand

preț orientativ - 300€
posibilitate în tranșe

înainte să investești într-un proces costisitor, vrem să înțelegi cât mai bine cum arată datele problemei pe care vrei să o rezolvi.

e un proces rapid și util, care include:

– audit de brand: identificăm ce faci bine și ce poate fi îmbunătățit din perspectiva experienței

– clarificarea poziționării: analizăm cum te văd oaspeții în raport cu concurența și unde te afli în contextul actual din piață

– concluzii: îți prezentăm concluziile noastre, împreună cu recomandări legate de direcția grafică, identitatea verbală și îmbunătățirea experienței per total 

– plan de acțiune: discutăm și stabilim împreună ce merită construit și în ce ordine ca să putem împărți proiectul în bucăți mici și digerabile, atât ca investiție, cât și ca implementare

branding sau rebranding

preț orientativ - de la 1500€
posibilitate în tranșe

fiecare proces de branding este diferit și se construiește în funcție de nevoile business-ului tău.

conține următoarele, după caz:

– naming: pentru branduri care își caută un nume nou, care să descrie perfect conceptul

– logo și identitate grafică: creăm de la zero sau adaptăm ce există deja ca să se muleze perfect pe conceptul locației (ex. arhitectură, design interior, zonă etc.).

cuprinde logo-ul principal și variațiuni, culorile de brand, font-uri, stil și ritm vizual pentru imagini, reguli de folosire

– tonul vocii: sarea și piperul fără de care orice brand rămâne fad – conține exemple de denumiri de preparate, conținut de social media, etc.

– aplicarea identității pe materiale de bază: conține simulări de brand pe obiecte-cheie – ex. meniu, uniforme, veselă și consumabile etc.

design și producție consumabile

preț - în funcție de complexitate

pentru a crea și produce materialele consumabile și temporare de brand, procesul și prețul depinde în funcție de cerințe și specificații.

procesul nostru este:

– creăm și aprobăm design-ul împreună cu tine

– căutăm furnizori terți pentru producție și obținem cotații

– validăm costurile finale și dăm drumul la treabă

putem crea împreună: meniuri, consumabile (șervețele, coastere, plicuri pentru tacâmuri etc.), postere și flyere de eveniment, uniforme branded, ambalaje delivery și take-out, etc.

website

preț orientativ - de la 1500€
posibilitate în tranșe

cartea ta de vizită online merită să te reprezinte pe deplin

ne putem ocupa de:

– înregistrarea domeniului

– management pentru găzduirea site-ului

– crearea website-ului, cu integrări și funcționalități în funcție de nevoile business-ului tău

– actualizare website sau training pentru tine sau angajați pentru actualizarea informațiilor în mod simplu

ședințe foto

preț orientativ - de la 300€

fie că schimbi ceva prin meniu sau prin locație sau pur și simplu ai nevoie de conținut nou pentru site, social media sau orice alt tip de promovare, imaginile trebuie să facă cinste brandului tău.

noi ne ocupăm de:

– planificare ședință foto – venim către tine din timp cu tot ce avem nevoie ca să realizăm o serie de fotografii fără să încurcăm fluxul locației

– stabilirea setului de fotografii necesare pe bază de referințe validate cu tine în prealabil

– efectuarea și editarea fotografiilor

– predarea materialelor într-un mod organizat, ca să le poți folosi oricând ai nevoie fără să pierzi timp să le cauți